Evaluare:
-observarea directa a copilului in contextul relatiilor cu ingrijitorii primari;
Tratamentul:
-stabilirea unei relatii de atasament pentru copil atunci cand atasamentul nu a existat;
-ameliorarea relatiilor de atasament peturbate cu ingrijitorii, cand acestia exista.
Istoric
-atasamentul – organizarea comportamentelor pentru copilul mic, care sunt desemnate pentru
a realiza proximitatea fizica spre un ingrijitor preferat la care copilul gaseste confort, suport, ingrijire, pe scurt, satisfacerea nevoilor sale (nevoi de ingrijire primara si emotionale)
si protectie.

 

Tipic atasamentele preferate apar in ultima parte a primului an de viata evidentiate prin aparitia protestului de separare si vigilenta fata de straini.
-intre a 2-a si a 7-a luna de viata sugarii sunt motivati sa interactioneze social cu o varietate de
parteneri familiari si nefamiliari;
-in timpul acestei perioade copilul poate fi mai usor linistit de un ingrijitor familiar, desi el poate fi in general linistit si de un adult nefamiliar.
-totusi, in jurul varstei de 7-9 luni, copiii incep sa exprime o reticenta catre adultii nefamiliari (vigilenta fata de straini) si sa protesteze la separari fata de ingrijitorii familiari (protest de separare).
-odata aceste comportamente aparute, copilul se considera a fi atasat.
-copiii devin atasati de catre ingrijitorii cu care au dezvoltat interactiuni in mod semnificativ(Boris, 1999)
-figurile de atasament se pot clasifica ierarhic (Bowlby, 1982)
-capacitatea de atasare la diferite persoane este limitata (situatia copiilor crescuti in institutii, cu numar mare de ingrijitori)(Smyke si colaboratorii, 2002)
-atasamentele catre ingrijitorii preferati se pot dezvolta oricand dupa varsta de 7-9 luni daca acestia sunt suficient de implicati in interactiunea cu copiii.

 

Paradigma cunoscuta din situatia straina implica o serie de interactiuni intre copil si figura de atasament, intre acesta si un necunoscut, incluzand separatii si reuniuni.
-exista 4 tipuri de atasament:securizant, evitant, rezistent si dezorganizat, evidente in toate tipurile de culturi din lume, in variatii diferite (van Ijzendoorn&Sagi, 1999), care sunt specifice unei relatii specifice, nereprezentand tipul general de atasare a copilului cu toate persoanele.

 

Definitia tulburarii de atasament (Zeanah, 1993): Zeanah, 1993 afirma ca tulburarile de atasament devin clinice cand „emotiile si problemele de comportament prezentate in relatia de atasament sunt atat de perturbatoare incat indica substantial o crestere a riscului de determinare a unei tulburari persistente sau a unei dizabilitati pentru copil.

De notat:
1.- copiii adoptati din foster sau din institutii formeaza repede atasamente catre noii lor
Ingrijitori (Crisholm, 1995, O’Connor, 1999), desi calitatea acestor atasamente ulterioare este uneori compromisa( Crisholm,1998, O’Connor&Rutter, 2000);
2.-lipsa atasamentului catre o figura semnificativa este extrem de rara in condt iile unui mediu de ingrijire rezonabil de responsiv. Deci semnele de RAD (Reactive Attachment Deprivation/Maltreatment Disorder Of Infancy& Early Childhood) nu apar niciodata in absenta unei neglijari semnificative.
3.-in jurul a 12 luni este posibila evaluarea calitatii atasamentului copilului de a discrimina figura de atasament.
Concluzii:
4.Clasificarile atasamentului din situatia straina nu sunt diagnostice clinice si nici indicatori de psihopatologie; atasamentul rezistent sau evitant este un factor de risc, iar atasamentul securizant este un factor protectiv pentru psihopatologie (Sroufe,1988); cel dezorganizat este legat de psihopatologie si simptome de tip externalizare, internalizare si simptome disociative.
Evolutie:
-nu exista date despre perioade critice in formarea atasamentului;
-dupa institutionalizare, prin adot ie, pot forma atasamente, dar ele sunt totusi frecvent atipice, Insecure sau dezorganizate;
-tulburarea de atasament duce la tulburari de comportament,  tulburari in relationarea interpersonala, etc.

 

Comorbiditate
-intarziere mental (reversibila mai mult decat semnele de RAD, dar fac progrese prin adoptie;
-tulburari de limbaj asociate cu neglijarea;
-dificultati in reglarea emotionala;
-stereotipii comportamentale de interese si activitati;
-stres posttraumatic.
Recomandari:
1. Observarea trebuie sa fie seriata pentru pattern-urile comportamentului de atasament cu
persoane semnificative, adulti straini plus istoria pe larg de ingrijire precoce cu surse colaterale (pediatru, profesor, asistent social).
2. Trebuie asigurata copilului o figura de atasament disponibila emotional
3. Se presupune ca modelele interne sunt perturbate, se vor asigura interactiuni pozitive pentru tratament: tratement individual pentru ingrijitori, psihoterapie parinte-copil (Lieberman, 2000), ghidare interactia (MacDonough, 2000), terapie individuala cu copilul, etc.
4. Copiii cu RAD si comportament agresiv si opozitionist necesita terapii suplimentare.
Acest attachment parenting presupune crearea unor legaturi puternice de atasament intre copil si mama.
Atasamentul parintesc are urmatoarele elemente definitorii:
- raspuns prompt la toate nevoile copilului, adica sa nu fie lasat sa planga nici o secunda, daca se poate, eventual anticiparea nevoilor lui, prin mularea pe nevoile copilului; un copil, cand scanceste, are o nevoie, care trebuie sa fie identificata, in virtutea bunei comunicari emotionale dintre copil si mama lui;  
- alaptat la cerere, nu obligatoriu (dar e esential in aceasta metoda; cel putin sa fie tinut cat mai mult in contact corp la corp in timpul hranirii;
- purtarea copilului in brate;
- dormitul impreuna in acelasi pat sau in aceeasi incapere cu patutul langa, deci nu intr-o alta camera (totusi, nu se recomanda sa fie asezat copilul intre parinti- subsistemele familiale trebuie sa fie functionale inca de pe acum!
- evitarea separarii in mod repetat sau prelungit de mama sau persoane cu rol de figura de atasament. Atasamentul parintesc se practica toata viata!
Contactul fizic  ofera intarirea puternica a dreptului de a exista.