|
 Kablan Hilda - psiholog psihoterapeut de orientare cognitiv-comportamentala
Cabinet individual de psihologie- psihoterapie Kablan Hilda
Locatie: Str. Bucuresti, nr. 21 - Constanta
Tel. 0726.442975,
Aceasta adresa e-mail este protejata impotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.
Comportamentele pot fi clasificate ca excese comportamentale (hipermotricitate, exteriorizare), sau ca deficite comportamentale (retragere in sine, interiorizare).
Educatorii, precum si parintii se pot simti frustrati daca un copil continua sa manifeste in mod repetat comportamente negative, in ciuda avertismentelor sau pedepselor (menite sa conditioneze negativ comportamentul nedorit al copilului- un comportament poate fi deconditionat printr- un raspuns ce consta in venirea pedepsei sau nevenirea recompensei asteptate- in acest fel se va obtine o scadere in frecventa si intensitate a comportamentului respectiv (nedorit).
Trebuie avut in vedere ca si cicalirea si dezmierdarea sunt intariri pozitive (deoarece rezultatul lor este o mai mare atentie din partea adultilor). Nu mai punem la socoteala ca si dezmierdarea poate fi perceputa ca un abuz emotional asupra copilului (daca acum nu am chef sa fiu dezmierdat, de ce continui, tu, parinte, sa ma dezmierzi? Nu vezi ca nu am nevoie?- ar putea spune un copil la un moment dat; se desprinde importanta empatiei parintelui). Deci, da-i copilului tau ceea ce are el nevoie si fa distinctie intre nevoile lui (de orice fel: emotionale, materiale, cognitive)) si nevoile tale subiective (emotionale, de cele mai multe ori). Adica nu mai proiecta nevoile tale subiective, tu parinte, in acest omulet care este copilul tau, daca vrei ca lucrurile sa mearga bine si copilul sa se dezvolte normal si pregateste-l pentru procesul de individuare - astfel copiii nostri vor putea sa devina independenti).
Cum distingem un comportament normal de unul deviant? Folosirea celor patru D poate fi foarte utila pentru distingerea comportamentului normal de cel deviant. Acestia se refera la: devianta, detresa, disfunctie si pericol.
Devianta se refera la gradul de abatere de la normal al unui comportament- trebuie tinut cont de caracteristicile copilului (genetice, biologice) si ale mediului (sistemul familial, microclimatul de la gradinita, scoala, prieteni de joaca)- intrucat un comportament este invatat prin imitatie sociala si este grefat pe niste trasaturi innascute, dar si dobandite, de caracter.
Disfunctia se refera la identificarea impactului (negativ) asupra vietii copilului (in ce fel crizele de furie afecteaza performantele copilului sau climatul din familie, sau functionarea lui sociala, in general?- in ce fel il incapaciteaza acest comportament?).
Gradul de detresa pe care il cauzeaza tulburarea (crizele de furie), uneori detresa este semnificativa pentru familie sau persoanele din jur, dar nu si pentru copil, avand in vedere dificultatile pe care un copil le intampina in a- si exprima sentimentele (copilul se bate cu toti copiii, sau numai cu unul singur? Unde se manifesta comportamentul agresiv al copilului: numai la gradinita sau si acasa?).
Pericolul (danger): se evalueaza riscurile comportamentului de furie: riscul de ranire a propriei persoane sau a celorlalti (autoagresivitate sau heteroagresivitate; N.B: heteroagresivitatea foarte probabil ca se va transforma in autoagresivitate, atunci cand relatia dintre eu si mediu se va muta in interiorul individului (devenind o relatie dintre eu si supra- eu), locul celor care fac interdictii (parintii) fiind luat de supraeul moral al individului, prin introiectarea interdictiilor- fenomen ce poate da nastere la conflicte intrapsihice, in cazul unui supraeu moral foarte activ). Se impune o evaluare eficienta a amenintarii pe care o prezinta comportamentul agresiv al unui copil; se evalueaza doua aspecte majore ale comportamentului: riscul de ranire a propriei persoane si riscul de ranire a celorlalti, precum si cauzele obiective si subiective care stau in spatele acestui comportament.
Accesele de furie ating apogeul in jurul varstei de trei ani. Atunci cand un copil devine violent numai in relatie cu o singura persoana, nu se poate vorbi de o detresa a comportamentului respectiv. In evaluarea unui comportament trebuie avute in vedere: frecventa, intensitatea si durata comportamentului; de asemenea conteaza si contextul in care respectivul comportament se manifesta (in ce locatie, in relatie cu cine, ce facea inainte de a se declansa criza de furie sau comportamentul agresiv etc.).
Cauzele crizelor de furie pot sa fie: absenta sau ineficienta abilitatilor necesare in ce priveste autocontrolul sau relationarea sociala defectuoasa (de exemplu atunci cand un copil devine furios in relatie cu mai multi copii sau adulti, nu numai in prezenta unuia, in mod repetat); este evident ca acest copil se supara usor deoarece are o toleranta scazuta la frustrare. Trebuie adaugat si terenul ereditar favorabil unor tulburari de comportament (ne referim la maladiile cauzate de disfunctii in transmiterea neurosinaptica, de ex. ADHD - attention deficit and hiperkinetik disorder).
Cercetatorii spun ca pentru intelegerea traiectoriei de dezvoltare, este necesar sa se stie ca exista mai multe cai prin care se ajunge la acelasi rezultat (mai multi factori pot sta la baza unei tulburari: comportamentul agresiv se poate invata prin imitatie sociala, poate sa fie o reactie la suparare sau la teama, stima de sine scazuta, tulburare de autocontrol); de asemenea, riscuri similare pot produce rezultate diferite, de exemplu neglijarea copilului poate determina un comportament agresiv, sau, dimpotriva, de retragere in sine).
Comportamentul agresiv, in cazul cand nu se stinge fara o interventie speciala, trebuie abordat cu profesionalism, deoarece, in afara de efectele nedorite imediate (pericolul), duce la structurarea unor patternuri de scheme de gandire ce stau la baza structurarii personalitatilor dizarmonice de mai tarziu, ce insotesc omul toata viata (personalitatea antisociala, borderline, narcisista- cu precadere personalitatile din grupa excentric-bizara sau emotional- dramatica).
Copilul transmite un mesaj de cate ori are o nevoie; niciodata nu plange degeaba; parintii trebuie sa se muleze pe nevoile copilului pentru ca sa le identifice (sa descifreze mesajul transmis de copil); orice semn este o incercare din partea lor, a copiilor, de a spune ceva, adeseori dezvolta simptomul in incercarea de a mentine echilibrul familiei, pentru ca orice om, nu se imbolnaveste singur, el se imbolnaveste in familie. Numai utilizatorii inregistrati pot scrie comentarii.
Va rog autentificati-va sau inregistrati-va.
 Adauga ca favorit (42) |  Citeaza acest articol pe site-ul tau | Vizualizat: 905
Powered by AkoComment Tweaked Special Edition v.1.4.6
AkoComment © Copyright 2004 by Arthur Konze - www.mamboportal.com
All right reserved |
